A fost odată un om care avea o fată nespus de frumoasă. Toţi băieţii erau fermecaţi de frumuseţea ei. Într-o zi veniră doi tineri care se prezentară fetei şi-i spuseră:
– Am venit la tine.
Ea îi întrebă:
– Ce doriţi voi?
Iar ei răspunseră:
– Te iubim şi am venit pentru tine.
Tânăra fată se duse atunci la tatăl său şi-i spuse:
– Tată, doi tineri au venit la mine.
Tatăl, văzându-i pe cei doi băieţi, îi întrebă:
– Ce doriţi voi, fiilor, de aţi venit aici?
– Suntem rivali şi am venit la fata ta, dorind să o luăm în căsătorie.
Tatăl fetei ascultă şi răspunse astfel:
– Mergeţi să dormiţi la voi acasă, în astă-noapte şi întoarceţi-vă mâine; veţi vedea care din voi va avea pe fiica mea de soţie.
Băieţii ascultară şi se înapoiară să doarmă la ei acasă. Dar a doua zi dis-de-dimineaţă, când se treziră, reveniră la tatăl tinerei şi-i spuseră:
Iată-ne! Şi, precum ne-ai spus ieri, am venit acum la tine.
Tatăl îi ascultă şi le spuse:
– Staţi aici şi aşteptaţi-mă, că mă duc să cumpăr o bucată de stofă din târg.
Cei doi tineri ascultară cuvintele tatălui şi-i făgăduiră că-l aşteaptă, iar acesta se ridică, lua banii trebuitori şi se duse la târg.
Sosi el în locul unde se vindeau stofele şi cumpără o bucată de stofă, apoi se întoarse acasă. Îşi chema fata şi spuse tinerilor:
– Fiilor, voi sunteţi doi şi eu nu am decât o singură fată. Căruia dintre voi trebuie s-o dau? Şi pe care dintre voi trebuie să înlătur? Iată aici o stofă, o voi tăia în două şi voi da câte o bucată fiecăruia. Acela care va termina primul o haină din această stofă, va fi soţul fiicei mele.
Tinerii croiră haina, se grăbiră s-o coasă, în timp ce tatăl fetei îi privea lucrând. Atunci el chema pe fiica sa în locul unde se aflau petitorii, şi-i dădu un mosorel de aţă, spunându-i:
– Iată nişte aţă, înnoad-o şi dă-o acestor tineri.
Ea ascultă pe tatăl său, lua aţă şi se aşeză lângă ei. Dar fata era şireată, lucru pe care nu-l ştia nici tatăl său, nici tinerii. Ea singură ştia pe care dintre tineri îl iubea. Tatăl se duse de acolo şi aşteptă ca tinerii să coasă hainele, zicându-şi: “Cel ce termină primul va fi soţul fiicei mele.”
Fata începu să facă nod la aţă şi petitorii îşi luară acele şi începură să coasă. Dar fata, cum era tare şireată, înnoda fire foarte scurte pentru acela pe care-l iubea şi fire lungi din cale-afară pentru cel pe care nu-l iubea. Aşa se făcu că, până la amiază, tinerii nu terminară de cusut. Ea continua să facă nod la aţă şi ei să lucreze de zor, iar, pe înserate, tânărul care avea firul mai scurt termină cusutul, pe când celălalt tânăr abia prididise să însăileze haina.
Când tatăl fetei veni, spuse tinerilor:
– Aţi cusut până acum şi n-aţi terminat hainele?
Primul dintre ei se ridică şi-i spuse:
– Taică, iată lucrul meu a fost terminat.
Celălalt lăsă capul în jos, necăjit.
Tatăl îi privi şi le spuse:
– Dragi băieţi, când aţi venit amândoi să mi-o cereţi pe singura mea fiică, eu nu ştiam pe care să-l aleg; de aceea am adus bucată de stofă, am tăiat-o în două şi am chemat-o pe fiica mea să vă facă nod la aţă, iar vouă spunându-vă: Faceţi aceste haine! Şi aţi început să lucraţi. V-am mai spus: Acela care va termina primul va fi soţul fiicei mele. Aşa va fi, aşadar.
Tatăl însă habar n-avea că fiica sa, când înnoda aţa, alegea fire scurte pentru tânărul pe care-l iubea şi fire lungi pentru cel pe care nu-l voia. Nu ştia deci că fiica sa îşi alesese de fapt singura bărbatul.
Tatăl fetei gândise în felul următor: “Dacă tânărul care a terminat mai repede de cusut va lua pe fiica mea, va lucra mai cu spor şi va putea s-o hrănească. Iar cel care nu va termina lucrul, nu va munci cu hărnicie şi deci nu va putea s-o hrănească pe nevasta lui”.
Cei doi tineri se ridicară. Unul rămase cu faţa, iar altul pleca de unde venise, fără să bănuiască şiretenia tinerei fete.
Sursa: Povești nemuritoare, Ed. Ion Creangă.