SCRISOARE ÎMPUŞCATĂ PE BARICADELE REVOLUŢIEI

 

Mă iartă mamă dacă dorm sub cruce

Şi visu-mi odihnesc acum pe armă.

Azi aş fi vrut colinde a-ţi aduce

Dar ţara, mamă, este în alarmă.

Tu spune-i tată, mamei să nu plângă,

Să fie mândră că am fost bărbat,

Eu sunt al patriei şi-n partea stângă

Aud mereu cum clopotele bat.

Nu am putut să stau de-o parte, iartă,

Dac-o făceam n-aş mai fi fost român

Şi în pământ, să ştii, iubite tată,

Sunt tot român şi tot aşa rămân.

Şi fiţi, vă rog, puternici cum vă ştiu,

Căci nu e încă timp de parastas,

Chiar dacă-am încetat să mai fiu viu,

Ea, inima, tot vie mi-a rămas.

Încă odată va mai cer, nu plângeţi,

Nu ieste loc de plânsete acum,

Pentru noi toţi românii tineri, iată

Într-o colindă plânge Moş Crăciun.

 

        Cap. în rez. Sergiu VAIDA

 

Sursă: „Vom muri şi vom fi liberi” – Bucureşti: Meridiane, 1990.