Ne îndreptăm către moarte în fiecare clipă a vieţii. Dar există oameni care trăiesc prezentul fiecărei secunde şi oameni care mor în fiecare secundă. Cei care se lupta cu disperare să dobândească avantaje materiale sunt mereu pe cale să moară, pentru că avantajele materiale sunt cele care trăiesc în locul lor. În aceiaşi situaţie se află şi prizonierii cunoştinţelor dobândite, sclavii regulilor impuse sau cei care, prea sensibili la elogii ori critici, îşi fac griji în legătură cu părerea pe care ceilalţi o au despre ei. Aşadar, gândiţi-vă la moarte în fiecare secundă. Aceasta este cea mai potrivită cale pentru a profita de viaţă.
Nu lăsaţi nimic în urmă, în afară de câteva bunuri (casă, bani, poate una sau două bijuterii) şi, mai ales, lumină!
Când veţi înainta în vârstă şi veţi simţi că probabil în scurt timp nu veţi mai putea să vă gestionaţi singuri bunurile, va fi necesar să acţionaţi. Nu fugiţi din fata deciziilor pe care trebuie să le luaţi cu privire la posesiunile voastre şi nu transferaţi această responsabilitate pe umerii altora. Ar fi o atitudine de un suprem egoism! Este atât de dureros pentru copii să fie nevoiţi să reglementeze problemele de succesiune pe care părinţii decedaţi le-au lăsat în urma lor! Prea mulţi sunt cei care, înainte de a “pleca”, îşi spun că apropiaţii se vor descurca foarte bine “după”. Astfel îi lasă pe ceilalţi să ia hotărârile pe care ei n-au vrut (uneori n-au putut, în caz de accident neprevăzut) să le ia. Hotărâri dificile şi dureroase. Ne este atât de frică să ne rupem de trecut, de amintiri… Dacă mai aveţi încă energia necesară ca să decideţi ce vreţi să se întâmple cu bunurile voastre după ce nu veţi mai fi, treceţi imediat la acţiune: dăruiţi ce vreţi cui vreţi chiar acum; de asemenea, lăsaţi-le celorlalţi dreptul de a refuza sau de a dispune de aceste bunuri aşa cum doresc, fără a se simţi vinovaţi sau neloiali.
Dacă nu mai aveţi forţa să luaţi hotărâri, delegaţi puterea de decizie altor persoane, care să dispună de toate posesiunile voastre. Rezolvarea tuturor problemelor din vreme, fără a recurge la acea formă de şantaj afectiv prin care le cereţi altora să devină paznicii bunurilor voastre. Iată cea mai înaltă expresie a generozităţii şi a iubirii faţă de cei apropiaţi!
Nenumăraţi moştenitori s-au simţit obligaţi, din respect sau dragoste pentru părinţii lor, să se transforme în paznicii bunurilor acestora şi pentru o bună parte din viaţa lor au ajuns să tragă după ei o piatră de moară. Cadoul vostru de adio ar trebui să fie libertatea.
Sursă: Arta esenţei/LOREAU, Dominique. – Bucureşti: Baroque Books & Arts, 2013, pp. 215-217.