Suntem diferiţi. Există o “mână “de lucruri comune pe care le avem: iubire, durere, bucurie, speranţă. Neavând hărţi clare cu drumul pe care îl avem de parcurs în viaţă, întrebăm pe la răscruci de drumuri care este direcţia corectă. La câte o răscruce ne răspunde un prieten, un coleg sau pur şi simplu un necunoscut. După ce primim răspunsul pe care-l cerem, facem la stânga sau la dreapta, după cum ni s-a spus sau ţinem drept înainte, după cum credem de cuviinţă. Unii ne răspund în funcţie de drumurile pe care le-au parcurs ei înşişi, în timp ce alţii intuiesc care ar fi drumul cel mai potrivit pentru noi, în funcţie de cum suntem percepuţi…
P.S. Dragi tineri, nu vă speriaţi, sunt stări normale. Teama este un lucru normal, este chiar una din libertăţile pe care le avem.
Avem dreptul să ne îndoim de ceva sau cineva. Avem dreptul să revenim asupra unei decizii luate şi făcută cunoscută celorlalţi. Avem dreptul să greşim în deciziile luate pe plan personal. Nu este o tragedie dacă după ceea ce am crezut noi nu s-a dovedit ceea ce părea a fi.
Avem dreptul să luptăm până la capăt, pentru cineva sau ceva. Avem dreptul să ne întâlnim cu o “fostă iubire”, dacă acest lucru ne face bine, atâta timp cât nu greşim faţă de cel cu care suntem în relaţie.
Avem dreptul să spunem ce ne doare dar şi dreptul să îl întrebăm pe cel de lângă noi ce îl doare. (Avem chiar obligaţia să o facem, pentru a-l ajuta şi a-i da curajul să se deschidă.)
Avem dreptul să traversăm o criză de identitate în care realmente nu mai ştim pe ce drum să o apucăm din punct de vedere al trăirilor.
Avem dreptul să cerem ajutorul şi avem dreptul “să nu ne pricepem la toate lucrările de pe faţa pământului”.
Avem dreptul să plângem din tot sufletul, este poate cel mai nobil drept din lume, indiferent că o facem singuri sau de faţă cu cineva.
Avem dreptul la noi dimineţi, dar pentru că ele să fie senine, va trebui să avem înainte de orice, curajul de a striga: AJUTOR!
Sursă: Chezăşie pentru libertate/PREDESCU, Flaviu George. – Cluj-Napoca: Dacia XXI, 2012, pp. 36, 39-40.