Poţi fi hinduist, iar hinduismul să rămână doar un concept intelectual. Poţi fi creştin sau mahomedan, dar aceste credinţe nu sunt componente organice ale finite tale. Înăuntrul tău, îndoială persista.
Am auzit la un moment dat o poveste:
La întoarcerea din spaţiu, Titov, astronautul rus, a fost întrebat între patru ochi de Nikita Hruşciov dacă a văzut pe cineva acolo sus. Se spune că acesta ar fi răspuns: “Da, chiar l-am văzut pe Dumnezeu”; la care Hruşciov ar fi răspuns: „Asta ştiu deja, dar ştii şi tu care-i politica noastră, aşa că te rog nu mai spune nimănui.”
Ulterior, Titov s-a întâlnit cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse şi patriarhul l-a întrebat ce a văzut în spaţiu. Titov, ascultându-şi ordinele, a răspuns: “Nu era nimeni acolo.”
“Ştiu asta deja”, a răspuns patriarhul, “dar ştii şi tu care-i politica noastră, aşa că te rog nu mai spune nimănui.”
În spatele convingerilor tale, oricare ar fi acestea, îndoială persista. Îndoiala este în centru, iar credinţa se afla la periferie. Aşadar, viaţa ta este fundamental determinată de îndoielile tale, nu de convingeri. Poţi fi comunist, iar undeva adânc în interiorul finite tale, îndoială să existe încă. Poţi fi catolic, creştin sau ateu, iar îndoială încă să existe în profunzimile fiinţei tale.
Sursă: Credinţă, îndoială şi fanatism. Este esenţial să credem în ceva? /OSHO.- Bucureşti: Litera, 2014, p. 10.