Fundamentul religiei e să renunţi la toate spaimele şi la toată lăcomia şi să intri în necunoscut. Dumnezeu e ce se află în necunoscut, ce e ascuns. El e acum aici – în copaci, în stânci, în tine, în mine. Dar ca să intri în realitatea aceea ascunsă, în realitatea ocultă, trebuie să ai mare curaj – e ca şi cum ai păşi în noaptea întunecoasă fără nici o lumină la tine.
… Un maestru zen îşi luă la revedere de la unul dintre discipolii săi, iar noaptea era foarte întunecoasă. Discipolul era un pic speriat, pentru că trebuia să meargă vreo şaisprezece kilometric prin junglă şi era o junglă sălbatică. Erau animale sălbatice şi era o noapte întunecoasă, fără lună. Se făcea târziu, trecuse aproape jumătate de noapte; uitase complet când trecuse timpul stând de vorbă cu maestrul său.
Văzându-l un pic speriat, maestrul i-a spus:” Pari un pic speriat, aşa că îţi voi da un felinar.”
I-a pus un felinar mic din hârtie în mână şi l-a aprins. Discipolul i-a mulţumit, a coborât treptele, şi maestrul a strigat la el şi i-a spus: “Stai!” Apoi maestrul se apropie de el şi stinge flacără. Şi îi spune: “Un maestru adevărat îţi dă curaj; nu încurajează laşitatea. Du-te în întuneric, fii propria ta lumină. Şi ţine minte, nu-ţi va fi de folos lumina nimănui, trebuie să găseşti propria ta lumina. Fii o flacără pentru propria ta fiinţă. Du-te în întuneric, fii curajos.”
El spune că un maestru adevărat nu încurajează laşitatea. Printr-un act mărunt, precum stingerea flăcării, maestrul transmite un mesaj important: religia e doar pentru cei curajoşi.
Sursă: Moral, imoral, amoral: Ce este bine şi ce este rău? /OSHO.- Bucureşti: Literă, 2014, pp. 127-128.