În cartea sa, Kochilas a inclus şi şase motive esenţiale care, în opinia ei, contribuie la dezlegarea misterului vieţii lungi şi sănătoase de pe insula Ikaria:
1. Încercaţi să consumaţi mâncare preparată din produse crescute local, de sezon şi să fiţi cumpătaţi în ceea ce priveşte cantitatea consumată.
2. Nu vă grăbiţi să trăiţi. Oamenii din Ikaria îşi duc viaţa cu încetinitorul, merg fără grabă, se opresc să observe ceea ce se întâmplă în jurul lor, de parcă trăiesc fiecare moment de care dispun. Obişnuinţa de a face totul fără grabă are legătură, într-un fel, cu percepţia asupra trecerii timpului care domneşte aici sau mai bine zis cu un soi de lipsă a acesteia. Pe Ikaria nimeni nu se grăbeşte să ajungă undeva, mentalitatea lui „este în regulă dacă întârzii sau „am promis că ajung undeva, dar nu mai am chef “este adânc înrădăcinată în stilul de viaţă al locuitorilor. Poate că pentru unii poate fi frustrant un astfel de stil de viaţă, dar a refuza să trăieşti cu ochii pe ceas se reflectă cel mai bine în proverbul „omul face planuri, iar Dumnezeu râde “, explică Kochilas.
3. „Învăţaţi să savuraţi orele de somn. Oamenii de pe Ikaria obişnuiesc să doarmă mult timp. Nu se ştie dacă din cauza aerului curat şi a brizei, dar poţi dormi tun până la 10 ore, chiar şi atunci când lumina soarelui invadează dormitorul. Iar acest obicei este prezent în viaţa fiecărui locuitor. Locuitorii din Ikaria trag un pui de somn ori de câte ori apucă. Mai ales cei în vârstă. Atunci când dormi după-amiaza ai impresia că trăieşti de două ori într-o zi, mai ales în ziele de vară
4. Grecii trec repede peste emoţiile negative, nu ţin supărarea în suflet. Pe Iakria accesul stresului este interzis, iar oamenii iartă şi uită repede. Şi mai ales ştiu să petreacă cu cele mai diverse ocazii, cum se întâmplă şi la panygyria (festivaluri locale unde se bea vin şi de dansează până în zori).
5. Pe Ikaria se apelează la ierburi şi tot felul de alte tratamente naturiste pentru cele mai multe probleme relativ minore de sănătate, lăsând şi trupul să lupte ca să se vindece. Remediile tradiţionale încă se află la loc de cinste printre locuitorii insulei, iar această farmacie a naturii este extrem de vastă.
6. Bătrânii din Iakria merg foarte mult pe jos, fac plimbări zilnice care contribuie la menţinerea în stare excelentă a trupului, dar şi a minţii. Iar acest lucru este valabil pentru toată lumea, indiferent de vârstă
Sursă: Adaptare din cartea “Ikaria: Lecţii despre mâncare, viaţă şi longevitate de pe insulă grecească unde oamenii uită să moară” de Diane Kochilas; http://adevărul.ro/life-style/stil-de-viata/secretele-longevitatii-insula-ikaria-locul-oamenii-uita-moara-1_543f92650d133766a8fbb0f6/index.html