Tu nu mai ai, copile, azi
Crăciun cu ramuri verzi de brazi.
Colindul sfânt tu nu-l mai ai,
Cu glasuri coborând din rai.
Şi nu-ţi mai vine Moş Crăciun,
Cu ţurţuri – perie – pe zăbun.
Şi Moş Ajun şi dalbe flori
La Pruncul mic şi luminat,
Tu nu mai vii la închinat.
Copil al veacului de acum,
Opreşte-te o clipă-n drum!
Căci vreau să-ţi cânt şi vreau să-ţi spun,
Încet Colindul de Crăciun.
Să ştii si tu că Dumnezeu,
Făuritorul tău şi al meu,
Copil ca tine S-a făcut
Şi într-o iesle S-a născut.
Şi iar Se naşte pentru voi,
Copii ai vremurilor noi!
Zorica-Teodosia LAŢCU (1917-1990)
Sursă: Antologie de poezie religioasă românească pentru copii. – Bucureşti: Basilica, 2014, p. 65.