La nivel psihologic ţintim fie pacea sufletească, fie chiar o stare de fericire. Ca să ajungi să simţi astfel trebuie însă să fii mulţumit cu trecutul tău (viaţa ta) şi să-l accepţi aşa cum a fost. Evident, trecutul este greu de corectat! Sunt însă patru lucruri pe care le poţi face pentru a ajunge să-l accepţi şi să fii mulţumit de el:
(a) iartă-i pe cei care ţi-au greşit; dacă se poate, spune-le asta. Cuvintele/gândul-cheie sunt/este: TE IERT!
(b) recunoaşte greşelile pe care le-ai făcut; dacă se poate, cere-ţi iertare de la persoanele cărora le-ai greşit. S-ar putea ca unele să nu te ierte, dar vei rămâne împăcat că ai făcut tot ce depinde de tine în acest sens, cuvântul/gândul-cheie este: IARTĂ-MĂ!
(c) fii recunoscător celor care te-au ajutat; dacă se poate, mulţumeşte-le. Cuvântul/gândul-cheie este: MULŢUMESC!
(d) iubeşte-i pe cei care contează; dacă se poate, spune-le asta. Cuvintele/gândul-cheie sunt/este: TE IUBESC!
Sursă: Dezvoltare personală şi socială/DAVID, Daniel. – Iaşi: Polirom, 2014, p. 26.