Poate ca abilitatea de a suporta durerea e cea mai importanta facultate a mintii noastre. Gandirea clasica ne invata despre cele patru usi ale mintii, prin care fiecare trece conform nevoilor lor.
Prima e usa somnului. Somnul ne este liman din calea lumii si a durerii pe care ea o aduce. Somnul inseamna trecerea timpului, care ne indeparteaza de ceea ce ne-a facut sa suferim. Cand cineva e ranit, isi va pierde adeseori cunostinta. De asemenea, cand cineva aude vesti ingrozitoare se intampla sa ameteasca sau sa lesine. Aceasta e felul mintii de a se proteja de durere trecand primul prag.
A doua e usa uitarii. Unele rani sunt prea adanci sa se vindece sau prea adanci sa se vindece repede. Pe deasupra, multe amintiri sunt pur si simplu prea dureroase sau nu se pot lecui. Zicala “ timpul le vindeca pe toate” e mincinoasa. Timpul vindeca aproape toate ranile. Celelalte sunt ascunse indaratul acestei usi.
Cea de-a treia usa e nebunia. Uneori se intampla ca mintea primeste o lovitura atat de oribila incat se ascunde in dementa. Desi asta nu pare un lucru benefic, uneori este. Uneori, realitatea inseamna numai durere, iar pentru a scapa de durere mintea trebuie sa lase realitatea in urma.
Ultima, e usa mortii. Ultimul mijloc de scapare. Nimic nu mai poate sa ne faca rau dupa ce murim, sau cel putin asa ni s-a spus.
Sursa: Cronicile Ucigasului-de-regi. Vol. 1: Numele vantului / ROTHFUSS, Patrick.- Bucuresti: RAO, 2013, p. 165.