Acum, milostivule să bagi bine seama la desluşirea suferinţelor bătrâneţii: când părţile corpului slăbesc, suferinţa bătrâneţii e-ntristătoare. Statura dreapta mai ieri e acum gârbovita; pasul ferm de mai ieri e acum şovăielnic; buclele negre de prunc de acum s-au albit; ochiul, cel mai limpede dintre simţuri, se-ntunecă; capul peste mădulare stăpân, se cutremură; urechea ce prindea sunetele este surdă acum; marea de sânge din obraji se usca; nasul, pe care se întemeiază frumuseţea înfăţişării, e încovoiat; dinţii ca fildeşul, cele mai tari dintre oase, cad; limba, regina vorbirii, se bâlbâie; păduchii se-nmulțesc ca datoriile ascunse.
Chiar dacă bătrânul îşi invita prietenii la un ospăţ, ei fug de el; deşi goneşte întristarea pricinuită de dureri, ea se întoarce din nou; deşi spune adevărul, nu e cine să-l asculte.
Copiii pe care i-a crescut cu dragoste se supără pe el; nimeni nu-i arată recunoştinţa pentru splendorile bogăţiilor adunate. Ei spun că moare prea încet şi-l copleşesc cu blesteme.
Ba mai mult, dacă un om nu înţelege adevărul care transcende bătrâneţea, suferinţa bătrâneţii întrece ceea ce şi-a închipuit.
Să nu-ţi aminteşti de credinţă sfântă la bătrâneţe este răsplata faptelor anterioare. Acum, cât omul încă respiră e bine să practice credinţa sfântă.
MILAREPA
Sursă: Selecţie din: Cartea Cântărilor lui MILAREPA.- Floreşti: Limes, 2014, p. 98.