Un moşier irlandez bogat a ţinut odată oamenilor care lucrau pe moşiile lui o predică foarte originală. El a făcut cunoscut în toate locurile importante de pe întinsele domenii următorul anunţ:
„În lunea următoare mă voi afla între ora 10 şi 12 în biroul conacului meu. În aceste două ore sunt dispus să plătesc toate datoriile lucrătorilor mei. Să fie aduse toate facturile neplătite”.
Această ofertă neobişnuită a devenit subiectul de discuţie al tuturor. Unii o socoteau drept o glumă proastă, alţii presupuneau că este o chichiţă în ea, căci niciodată nu li se mai oferise aşa ceva. A venit ziua anunţată. S-au prezentat mai mulţi oameni. La zece fix moşierul a apărut şi a dispărut fără nici un cuvânt în spatele biroului lui. Nimeni nu îndrăznea să intre. Mai degrabă discutau neîncetat despre autenticitatea semnăturii de pe afişe şi despre motivele şefului.
La unsprezece şi jumătate s-a prezentat în sfârşit la birou o pereche în vârstă. Bătrânul, cu un teanc de facturi în mână, s-a interesat cu glas tremurător dacă acolo se plăteau datoriile. El este luat în râs: „Până acum încă n-a plătit nimic!” Un altul a zis: „Nici n-a încercat vreunul, dar dacă este adevărat că achita datoriile, atunci vino repede şi dă-mi de ştire!”
Cu toate acestea, cei doi bătrâni au îndrăznit să intre. Ei au fost primiţi prieteneşte, au fost adunate sumele şi au primit de la moşier un cec semnat cu suma întreagă. Tocmai când voiau să părăsească biroul plini de recunoştinţă, el a zis: „Rămâneţi vă rog aici până la ora 12, când închid biroul”. Cei doi bătrâni au arătat spre mulţimea de afară, care dorea să audă dacă oferta era adevărată. Dar nu li s-a dat voie: „Voi m-aţi crezut pe cuvânt, şi cei de afară trebuie să facă acelaşi lucru, dacă vor ca datoriile să le fie plătite”. Oferta moşierului era valabilă pentru oamenii lui, şi contul lui era de-ajuns ca să şteargă toate datoriile. Dar fără datorii au ajuns să fie numai cei doi soţi, care s-au încrezut în cuvântul lui.
(Din F.Koning: „Du bist gemeint” – De tine este vorba, pag. 99-103, mult scurtat).
Sursă: Întrebări mereu puse/GITT, Werner. – Bielefeld: Christlice Literatur-Verbreitung e.V., 1993, pp. 71-72