1. „Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da’ sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!”
2. „Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii.”
3. „Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.”
4. „Una din marile datorii duhovniceşti, atât ale monahilor, cât și ale creștinilor, este spovedania păcatelor. Trebuie să știm mai întâi că toți greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat.”
5. „Tu crezi că pe dracul îl întreci la fugă? El într-o clipă este la marginea pământului. Numai cu asta îl întreci: dacă te smereşti și te socoteşti a fi praf și cenușă și păcătos și neputincios și nevrednic de a trăi pe pământ. Numai de smerenie se teme diavolul! De alta nu se teme el. Poți să fii tu nevoitor cât îi lumea, dacă nu știi să ceri iertare, ești batjocorit de diavoli.
6. „Lacrimile de umilință sunt mai bune decât Botezul, pentru că șterg toate păcatele care s-au făcut de la Botez până atunci și te lasă curat.”
7. „Munca a opta din iad este deznădejdea. Acolo toată lumea este deznădăjduită de mila lui Dumnezeu, aducându-și aminte de cuvântul Evangheliei, că s-a închis ușa și că pocăința în iad nu mai este”.
8. „Ce suntem noi? O mână de pământ în fundul unui mormânt! Din pământ bun am fost făcuți, dar l-am spurcat și mergem în pământ și spurcăm pământul! Ce suntem noi? Întinăciune și mâncarea viermilor”.
9. „Cea mai mare slujbă pentru cei bolnavi este Sfântul Maslu. Dar nu folosește, dacă omul nu este spovedit. Deci mai întâi spovediți-vă de toate păcatele și apoi faceți Sfântul Maslu cu cel puțin trei preoți”.
10. „Toate sunt trecătoare! Să aveți grijă de suflet, să vă spovediți, să vă împărtășiți, să duceți viața curată, să faceți milostenie, să faceți din toate câte puteți și să trăiți în dragoste unii cu alții, că dragostea nu moare niciodată!”
11. „Rugaţi-vă la Maica Domnului cu post şi metanii şi citiţi Acatistul Bunei Vestiri!” – pentru tinerii care urmau să se cunune.
12. „Când vedeţi că s-a îmbolnăvit cineva la voi în casă: ori tată, ori mamă, ori fiu, ori fiică, oricine ar fi, nu chemaţi mai întâi doctorul, ci preotul ca să-l spovedească. Căci, Doamne fereşte, să-l apuce moartea nespovedit şi cu păcate grele. Nu mai are iertare şi slujbele atunci nu îi folosesc la nimic”
13. „Învățați-vă să postiți, că va veni vremea când veți mânca un cartof într-o săptămână!”
14. „Poți să dai canon la oameni să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogați. Că ei au buzunarele doldora, vin și-ți pun un teanc de bani pe masă și zic:” Gata! M-am mântuit”. Dar Împărăția lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani!”
Părintele Ilie CLEOPA
Sursă: http://www.libertateapentrufemei.ro/articol/parintele-ilie-cleopa-sfaturi-duhovnicesti-114674