Motto: “Pe copii trebuie să-i înveţi tot ce le va folosi când vor creşte mari.” – ARTISTIPPUS DIN CIRENE (430-355 i.Hr.)
Toţi adulţii de astăzi am avut o copilărie, o etapă importantă în care părinţii noştrii au pus cărămizile de bază pentru ca noi să trăim în continuare o viaţă sigură, împlinită şi fericită. Modul în care aceste cărămizi au fost aşezate, principiile esenţiale care au însoţit acest demers sufletesc, sunt de fapt modul nostru actual de comportament şi de reacţie în societatea în care trăim. 
Ultima carte* apărută sub semnătură doamnei Paraschiva AVRAM desluşeşte într-un mod literar original tocmai această complexă etapă a copilăriei. Domnia sa o face însă inedit, din două ipostaze: ca şi mama şi ca şi pedagog. Adică ne povesteşte întâmplări (“Fetiţa şi puiul de găină”, “Prietenie”, “La bunici”,” Acasă”, “Fugă”, “Cascheta de ofiţer”,) din copilăria membrilor familiei domniei sale din zona ruralului ardelenesc (Dumitriţa şi Chiuza), de la 1942 încoace, înainte ca lumea să fie invadată de modernităţile tehnologice de azi, când viaţa la ţară se desfăşura după un calendar calm, simplu, liniştit, hotărât în care munca de la câmp, jocurile copiilor şi bucuriile de a mânca în familie vestită tocană de pui cu mămăliguţă, de a merge la biserică sau la horă se îmbinau armonios, în care nu existau conflicte sau răutăţi majore în afara celor provocate de război. În această lume rurală mirifică, copilul ocupa un loc central în viaţa părinţilor; totul se făcea pentru ca el să aibă un viitor mai bun şi mai sigur decât cel al părinţilor, adică să înveţe, să ajute la munca din gospodărie, să se comporte cuviincios şi, în final, să ajungă la şcoli înalte şi să înveţe o meserie serioasă.
A doua categorie de povestiri despre copilărie (“Ana”, “În căutarea mamei”, “Ionuţ”,” Fetiţa din salcie”,” Ültima dorinţă”), dna Paraschiva AVRAM o face din perspectiva pedagogului, adică a profesorului care a lucrat efectiv în instituţii de ocrotire a copiilor defavorizaţi de soartă, casele de copii din Prundul Bârgăului şi Năsăud.
Dânsa şi alţi profesori care au lucrat în aceste instituţii au avut o calitate dublă de părinte, cea a propriilor copii şi cea a copiilor orfani. Povestirile din această categorie sunt poate mai triste, dar reale! Confirmarea acestui ultim lucru, este conţinutul povestirii “Ionuţ”, care îmi descrie literar paşii făcuţi de educatorul Gavril AVRAM şi autorităţile acelor vremuri de a-mi găsi mama. A fost plăcut surprins!
(Vezi fotografia alaturata!)… Copiii descrişi prin aceste tip de povestiri, au fost crescuţi şi educaţi la case de copii, s-au bucurat de mici privilegii pe care copii de la sate din anii 1950 -1990 nu le-au avut (excursii în ţară, tabere la mare, cercuri artistice şi ştiinţifice, activităţi sportive etc.); şi vă asigur că majoritatea din ei au reuşit în viaţă, adică au familii, meserii sigure şi împliniri.
Tipărită în regie proprie, în tiraj limitat cu o destinaţie precisă, cartea dnei Paraschiva AVRAM “Pe urmele copilăriei” se citeşte agreabil, îţi reaminteşte de spaţii cultural-spirituale de altă dată ale ruralului ardelenesc care azi nu le mai regăsim, te face să retrăieşti emoţii şi amintiri ale unor copii deveniţi azi maturi.
În încheiere, reamintim că profesorul scriitor Paraschiva AVRAM a mai semnat personal sau în colaborare şi alte cărţi: “Dăscălita” (2010), “Evocări: Casa de copii din Năsăud “(2006) şi “Mărturii peste ani” (2013).
Ioan P. ALEXA
· Pe urmele copilăriei: Povestiri adevărate/AVRAM, Paraschiva. – Bistriţa: Revox Internaţional, 2015, 47 p.