Nu te mulţumi niciodată cu mediocritatea, fiindcă aşa ceva înseamnă să păcătuieşti împotriva vieţii. Nu cere niciodată că viaţa să fie lipsită de riscuri şi nu cere niciodată siguranţă, fiindcă aşa ceva înseamnă să ceri moartea.
Mulţi oameni au hotărât să trăiască pe teren plat, în siguranţă, să nu-şi asume niciodată nici un fel de riscuri. Ei nu cad niciodată în adâncuri, nu se înalta niciodată pe piscuri. Viaţa lor e mohorâtă, o chestie ternă, monotonă – fără piscuri, fără vai, fără nopţi, fără zile. Ei trăiesc într-o lume cenuşie, fără culori – curcubeul nu există pentru ei. Trăiesc o viaţă gri, iar încetul cu încetul devin şi ei gri şi mediocri.
Cel mai mare pericol este să ajungi la piscurile cele mai înalte ale dumnezeirii şi apoi să cazi în adâncimile cele mai mari ale iadului. Fii un călător între aceste două, neînfricat. Treptat, vei ajunge să înţelegi că există o transcendentă. Treptat, vei ajunge să afli că nu eşti nici piscul, nici adâncul, nici valea. Treptat, vei ajunge să-ţi dai seama că eşti privitorul, martorul. Ceva din mintea ta urca la pisc, ceva din mintea ta coboară în vale, dar mereu există ceva dincolo de toate acestea – privind doar, observând doar -, şi acela eşti tu.
Ambele polarităţi sunt în tine, dar tu nu eşti nici una, nici alta – tu te înalţi mai sus decât ambele. Terenul e când înalt, când jos, raiul şi iadul sunt amândouă acolo, dar tu eşti undeva departe de amândouă. Tu dor priveşti întregul joc care se desfăşoară, întregul joc al conştientei.
Sursă: Osho pentru fiecare zi: 365 de meditaţii pentru aici şi acum. – Bucureşti: Literă, 2016, p. 53.