Într-o noapte de vară, membrii unei familii dormeau în grădina de pe acoperişul casei lor. Spre marea ei neplăcere, mama văzu că fiul ei şi soţia lui (pe care abia o tolera) erau cuibăriţi unul lângă celălalt. Neputând suporta priveliştea, îi trezi pe amândoi şi le strigă: “Cum puteţi dormi atât de aproape unul de celălalt în căldura asta? E nesănătos şi periculos”.
În alt colţ al grădinii dormeau fiica şi ginerele, pe care îl adoră. Ei dormeau separate unul de celălalt, cu cel puţin treizeci de centimetri distanţă între ei. Mama îi trezi cu blândeţe, spunându-le: “Dragii mei, cum puteţi dormi atât de depărtaţi unul de celălalt pe aşa o răcoare? De ce nu vă încălziţi unul pe celălalt?”
Nora auzi toate acestea. Se ridică, şi cu voce tare, rosti următoarele cuvinte, ca pe o rugăciune: “Ce puternic este Dumnezeu! O grădină pe terasa de pe acoperiş şi ce climat variat!”
Sursă: Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie/PESESCHKIAN, Nossrat. – Bucureşti: Editura Trei, 2017, p. 46.