Este greu să realizezi și să accepți că vei muri la doar 26 de ani. Mi-am imaginat întotdeauna că o să îmbătrânesc, o să am păr alb și riduri, cauzate în mare parte de familia numeroasă, pentru că am plănuit să am mulți copii cu iubirea vieții mele. Îmi doresc atât de tare acest lucru. Dar ăsta e adevărul despre viață: e fragilă, prețioasă, impredictibilă și fiecare zi e un dar, nu un drept.
Acum am 27 de ani. Și nu vreau să plec. Îmi iubesc viața. Sunt fericită. Le datorez asta celor care mă iubesc. Dar controlul nu mai e în mâinile mele.
N-am început să scriu aceste “rânduri de dinaintea morții” ca să vă temeți de moarte, îmi place că suntem aproape ignoranți despre inevitabilitatea ei. Mai puțin însă când vreau să vorbesc despre ea și e tratată ca un subiect tabu, ca ceva care nu i se va întâmpla vreunuia dintre noi. Asta mi se pare cam dur.
Aș vrea ca oamenii să nu își mai facă griji pentru lucrurile minore, lipsite de însemnătate, să nu se mai streseze și să încerce să-și amintească faptul că toți avem aceeași soartă, toți vom muri la un moment dat, așa că ar fi bine să prețuim timpul pe care îl avem.
– În momentele în care te plângi pentru lucruri ridicole, gândește-te că cineva înfruntă o problemă reală.
– Fii recunoscător pentru lucrurile banale și treci peste ele. E normal să te enerveze anumite lucruri, dar nu le lăsa să aducă negativitate în viața ta.
– Poate că ești prinsă în trafic sau copiii tăi te-au ținut treaz toată noaptea, sau părul nu îți stă bine, unghiile îți sunt neîngrijite, ești nemulțumită că ai celulită sau sânii prea mici. Toate aceste lucruri nu vor mai avea nicio importanță în momentul în care reflectezi asupra întregii tale vieți.
– Îmi observ corpul cum e distrus de boală sub ochii mei și nu pot face nimic în privința asta. Tot ce îmi doresc acum e să mai prind încă o aniversare sau încă un Crăciun împreună cu familia mea.
– Aud în jurul meu oameni care se plâng de locul lor de muncă sau de cât e de greu să faci sport. Fii recunoscător că ești capabil să faci lucrurile astea.
– Am încercat să duc o viață sănătoasă. Asta a fost preocuparea mea principală. Apreciază-ți corpul chiar dacă nu arată exact cum ți-ai dori. Ai grijă de tine, mănâncă sănătos, fă mișcare, dar nu face o obsesie din asta. Ține minte că în afară sănătății fizice, mai există un aspect de care depinde starea ta generală: echilibrul psihic, emoțional și spiritual.
– Ajută, oferă, pentru ca fericirea vine din lucrurile pe care le faci pentru ceilalți, mai mult decât din cele pe care le faci pentru tine.
– Încearcă să te bucuri de fiecare experiență și să o trăiești, în loc să încerci să surprinzi totul cu camera telefonului și să postezi apoi pe internet.
– Trezește-te devreme dimineața și ascultă păsările care ciripesc, privește culorile copacilor, ale cerului.
– Ascultă muzică.
– Vorbește cu prietenii tăi. Lasă telefonul jos și ascultă-i.
– Călătorește dacă asta cea mai mare pasiune a ta.
– Muncește ca să trăiești, nu trăi ca să muncești.
– Fă ceea ce te face cu adevărat fericit.
– Mănâncă dulciuri, fără să te simți vinovat.
– Spune nu lucrurilor pe care nu ți le dorești.
– Nu te simți presat să le îndeplinești altora așteptările.
– Spune-le celor dragi că îi iubești.
Holly BUTCHER
Sursă: https://noizz.ro/stuff/tipa-asta-a-murit-de-cancer-la-doar-27-de-ani/hzghyvr