Pablo Picasso, ajuns la bătrâneţe, stătea într-o cafenea undeva în Spania şi mâzgălea ceva pe un şerveţel folosit. Se comporta absolut degajat, desenând orice îl amuza în momentul acela – aşa cum desenează adolescenţii penisuri pe pereţii toaletelor – doar că vorbim de Picasso, aşa că penisurile desenate de el erau mai degrabă nişte minunăţii impresionist-cubiste improvizate pe nişte pete de cafea.
În fine, aproape de el stătea o femeie care privea încântată cum desenează. După câteva momente, Picasso şi-a terminat cafeaua, s-a ridicat şi a mototolit şerveţelul ca să-l arunce.
Femeia l-a oprit. “Stai”, i-a spus ea. “Pot să iau eu şerveţelul pe care l-ai desenat? Plătesc.”
“Sigur”, i-a răspuns Picasso. “Face douăzeci de mii de dolari.”
Femeia a scuturat din cap de parcă tocmai aruncase cineva cu o cărămidă în direcţia ei. “Cât? Nu ţi-a luat nici două minute să-l desenezi.”
“Ba nu, doamnă”, a spus Picasso. “Mi-a luat peste şaizeci de ani ca să pot desena asta.” A pus şerveţelul în buzunar şi a părăsit cafeneaua.
Performanţa, în orice domeniu, se bazează pe mii de eşecuri mărunte, iar magnitudinea succesului este direct proporţional cu numărul acestora. Dacă cineva e mai bun ca tine la ceva, probabil că e din cauză că a avut parte de mai multe eşecuri în acel ceva. Dacă cineva e mai slab decât tine, e din cauză că nu a trecut prin experienţele dureroase de învăţare prin care ai trecut tu…
Picasso a fost prolific toată viaţa. A trăit peste nouăzeci de ani, continuând să producă artă. Dacă standardele lui ar fi fost “Trebuie să ajungi faimos”, “Fă o cârcă de bani în lumea artei” sau “Pictează o mie de tablouri”, atunci, de la un punct încolo, ar fi stagnat. Ar fi fost copleşit de anxietate şi de îndoieli. Cu siguranţă n-ar fi evoluat şi n-ar fi fost atât de inovator în arta sa pe cât a fost, deceniu după deceniu.
Picasso a avut succes din acelaşi motiv pentru care la bătrâneţe se bucura să stea singur într-o cafenea şi să mâzgălească ceva pe un şerveţel. Valoarea de la baza comportamentului său era simplă şi modestă. Şi constantă. “Exprimare sinceră”. Şi din cauza asta a fost atât de valoros şerveţelul acela.
Sursă: Arta subtilă a nepăsării. O metodă nonconformist pentru o viaţă mai bună/MANSON, Mark. – Bucureşti: Lifestyle Publishing, 2017, pp. 170-171, 174.