Medicul japonez Shigeaki Hinohara a fost cel mai longeviv medic practicant din lume și a murit la 106 ani, în anul 2017. Deşi i s-a sugerat de mai multe ori să iasă la pensie a refuzat de fiecare dată. De altfel, a fost foarte ocupat cu prelegeri, cursuri, conferinţe, munca la spital, blog-ul personal.
Din anul 1941 el şi-a tratat pacienţii la Spitalul Internaţional St. Luke din Tokyo şi a ţinut cursuri la Colegiul St. Luke.
Dr. Hinohara a publicat în jur de 150 de cărţi, între care cea intitulata „A trăi mult, a trăi bine” (Living Long, Living Good) s-a vândut în peste 1,2 milioane de exemplare. Ca fondator al mişcării „Noii vârstnici”, medicul îi sfătuia pe oameni cum să trăiască o viaţă lungă şi fericită, dovada că acest lucru este posibil fiind el însuşi. Iată care este reţeta longevităţii şi a sănătăţii, dezvăluită de acest medic remarcabil într-un interviu acordat revistei Japan Times:
1. Corpul nu trebuie stresat cu reguli fixe. „Energia vine din starea de bine, nu din a mânca şi a dormi mult. Toţi ne amintim cum, când eram copii, ne luăm cu joaca, uitând adesea să mâncăm sau să dormim. Sunt convins că şi ca adulţi putem să păstrăm aceeaşi atitudine. E mai bine să nu ne stresam corpul cu prea multe reguli fixe.
2. Menţineţi-vă greutatea normal. „Toţi oamenii care trăiesc mult, indiferent de rasă, naţionalitate sau sex, au un lucru în comun: niciunul nu este supraponderal. Eu, la micul dejun beau o ceaşcă de cafea, un pahar cu lapte şi un suc de portocale, la care adaug o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este foarte bun pentru artere şi îmi menţine pielea sănătoasă. Masa de prânz consta din lapte şi câteva fursecuri sau nimic, dacă sunt prea ocupat cu munca. La cină mănânc vegetale cu puţin peste şi orez, iar de două ori pe săptămână mănânc câte 100 de grame de carne slabă”.
3. Planificaţi-vă activităţile. „Întotdeauna îmi planific dinainte ce voi face. În momentul de faţă, agenda mea e plină până. E vorba de cursuri, prelegeri, conferinţe şi munca în spital. Totuşi, mi-am propus să mă şi distrez puţin. După părerea mea, nimeni n-ar trebui să iasă la pensie, dar dacă altfel nu se poate, asta ar trebui să se întâmple cu mult mai târziu de 65 de ani. La noi, vârsta actuală de pensionare, care este de 65 de ani, a fost stabilită cu un secol în urmă, când speranţa de viaţă în Japonia era de 68 de ani şi pe atunci numai 125 de japonezi împliniseră vârsta de 100 de ani. Astăzi, femeile japoneze trăiesc în jur de 86 de ani, bărbaţii în jur de 80, iar în ţară există 36.000 de centenari. Se estimează că în 20 de ani vom avea cam 50.000 de persoane cu vârsta peste 100 de ani”.
4. Împărtăşiţi cu alţii ceea ce ştiţi. „Eu ţin sute de prelegeri pe an, unele pentru şcolile elementare, altele pentru oamenii de afaceri. De obicei, vorbesc între 60 şi 90 de minute stând în picioare, ca să mă menţin puternic”.
5. Doctorii nu îi pot vindeca pe toţi. „Atunci când un medic vă recomanda să faceţi un test sau o anumită operaţie, întrebaţi-l dacă i-ar recomanda aceeaşi procedură soţiei sau copilului său. Contrar credinţei populare, doctorii nu pot vindeca pe toată lumea, aşa că de ce să supui pacientul unui risc şi unei suferinţe inutile? Eu cred că muzica şi terapia cu animale pot ajuta mai mult decât îşi imaginează doctorii.
Ştiinţa singură nu poate vindeca sau ajuta oamenii. Ştiinţa medicală ne tratează pe toţi la fel, dar boala este individuală. Fiecare om este unic, iar boala lui este în legătură cu inima lui. Pentru a şti ce este boală şi a-i ajuta pe oameni, medicii ar trebui să cunoască şi alte arte, în afară de cea a vindecării fizice”.
6. Urcaţi zilnic pe scări şi căraţi-vă singuri bagajele. „Ca să vă menţineţi sănătoşi, mergeţi întotdeauna pe scări şi căraţi-vă singuri sacosele. Eu urc câte două trepte o dată, ca să-mi pun muşchii în mişcare”.
7. Distracţia e cea mai bună cale să uiţi de durere. „Durerea este un lucru misterios, iar distracţia este cea mai bună cale să uiţi de ea. Dacă pe un copil îl doare un dinte şi începi să te joci cu el, uita imediat de durere. Spitalele ar trebui să le satisfacă pacienţilor nevoile de bază. Toţi vrem să ne distrăm. La Spitalul St. Luke avem muzică, terapie cu animale şi cursuri de artă”.
8. Uitaţi de obsesia de a acumula lucruri material. „Nu fiţi obsedaţi de acumularea de lucruri materiale. Amintiţi-vă că nu ştiţi când veţi părăsi această lume şi nu puteţi lua nimic cu voi acolo unde plecaţi”.
9. Fiţi pregătit pentru neprevăzut. „Viaţa e plină de neprevăzut. Pe 31 martie 1970, când aveam 59 de ani, m-am îmbarcat pentru un zbor de la Tokyo la Fukuoka. Mi-aduc aminte că era o dimineaţă frumoasă şi însorită. În timp ce treceam pe lângă muntele Fuji, avionul a fost deturnat de Liga Comunistă Japoneza – Facţiunea Armată Roşie. Am petrecut următoarele patru zile legat de scaun, într-o temperatură de 40°C. Ca doctor, am privit totul ca pe un experiment şi am fost uimit să constat cum corpul îşi încetineşte funcţiile pe timp de criză”.
10. Luaţi-vă un model şi încercaţi să îl depăşiţi. „Găsiţi-vă un model de urmat şi ţintiţi să realizaţi mai mult decât el. Tatăl meu a plecat în Statele Unite în anul 1900, ca să studieze la Universitatea Duke din Carolina de Nord. A fost pentru mine un pionier şi un erou. Mai târziu, am descoperit şi alte modele de urmat, iar când mă simt blocat, mă întreb ce-ar face aceştia ca să rezolve problema”.
11. Fiţi voluntari. „Să trăieşti mult e un lucru minunat. Până la 60 de ani e simplu să munceşti pentru familie şi să-ţi atingi nişte scopuri. Dar în anii din urmă ar trebui să ne străduim să facem ceva şi pentru societate. Eu, de la vârsta de 65 de ani lucrez ca voluntar – 18 ore pe săptămână – şi mă bucur de fiecare minut folosit astfel”.
Sursă: https://www.doctorulzilei.ro/11-secrete-anti-imbatranire-de-la-shigeaki-hinohara-cel-mai-longeviv-medic-din-lume/