NATURA JUDECĂŢII: POVESTIRE ZEN
Chiar şi fără să diferenţiem, să ne comparăm cu alţii sau să excludem alte persoane, încercam să ne ridicăm pe noi înşine judecându-i pe alţii, inclusive pe proprii colegi, prieteni sau rude.
Există o poveste Zen despre patru călugări care iau împreună hotărârea de a medita într-o linişte desăvârşită timp de şapte zile şi şapte nopţi.
În prima zi, totul decurge normal, însă, pe măsură ce se lasă seara, primul călugăr devine neliniştit, deoarece călugărul care trebuia să aprindă lampa stătea încă nemişcat. În cele din urmă, primul călugăr izbucneşte: “Prietene! Aprinde odată lămpile!”
Al doilea călugăr se întoarce către el. “Ai întrerupt liniştea!”, exclamă călugărul.
Al treilea se alătura: “Neghiobilor! Acum amândoi aţi întrerupt liniştea!”
Al patrulea se uită la colegii lui, şi pe chip i se aşterne un zâmbet mândru.” Ei, să vezi”, se lauda el, “se pare că eu sunt singurul care n-a vorbit.”
[Comentariu] Fiecare călugăr din această poveste a apostrofat alt călugăr fiindcă a vorbit, dar astfel s-a făcut vinovat de aceeaşi greşeală. Aceasta este natura judecăţii: se întoarce aproape întotdeauna împotriva noastră. Atunci când îi criticam pe ceilalţi că nu izbutesc să se ridice la înălţimea aşteptărilor noastre, noi înşine nu reuşim să facem acelaşi lucru. De multe ori, emitem judecaţi ca să distragem atenţia altora sau ca să ne distragem noua atenţia de la propriile defecte…
Sursă: Gândeşte ca un călugăr/SHETTY, Jay. – Bucureşti: Ed. LITERA, 2020, p.188.