MAXIME DIN CHINA, JAPONIA ȘI COREEA

• Vinul tare, carnea grasă, mâncărurile fie prea condimen¬ tate, fie prea dulci – nimic din toate acestea nu reprezintă gustul adevărat. Din contră, alimentele fade și banale, tocmai acestea întruchipează esenţa gustului adevărat. La fel, omul adevărat nu se remarcă prin trăsături nemaiîntâlnite, ci, din contră, viaţa lui este atât de banală, încât e greu să l deosebești de un om obișnuit.

• Dacă nu ai avut realizări deosebite în viaţă, dar măcar n ai nutrit ambiţii și dorinţe vulgare, atunci cu siguranţă ești un om care lasă ceva în urma lui. Chiar dacă erudiţia ta nu este atât de mare încât să i uimească pe unii și pe alţii, dar ai reușit să nu cazi pradă nemulţumirilor și necazurilor de zi cu zi, iar inima ta nu s a lăsat târâtă în toate direcţiile de întâmplările vieţii, atunci ai putea să pășești liniștit pe tărâmul sfinţilor.

• Un om în care viaţa clocotește poate fi comparat cu fulgerele ce luminează cerul printre nori sau cu o lumânare care arde intens în bătaia vântului. Un om care nu face mai nimic este asemeni cenușii unui foc stins sau trunchiului de copac uscat. Nici unul din cele două feluri de a fi nu e de dorit. Un om adevărat este nemișcat precum norii, liniștit precum apa unui lac, dar viu precum șoimul care plutește în înalt sau precum peștele care sare pe neașteptate din apă. Așa arată spiritul omului care cunoaște virtutea.

• Cel care deschide cărţile de înţelepciune ale celor din vechime și citește literele fără să înţeleagă frazele este doar un trist începător. Cel care, aflat într o poziţie de stat importantă, nu se gândește decât la bunăstarea proprie, nepăsându i de nevoile oamenilor pe care trebuie să îi ajute, este doar un hoţ de rând îmbrăcat în haine de curte. Cel care este erudit, dar nu știe să facă nimic cu ceea ce cunoaște, este doar un biet papagal care recită maxime zen. Cel care pune pe picioare o afacere deosebită ce nu i aduce decât lui bunăstare, iar societatea nu profită cu nimic de pe urma ei, este doar o floare frumoasă care încântă ochiul pentru o clipă.

• Odată Mencius a spus: „Nu există om care să nu aibă sentimentul rușinii. Dar dacă nu ţi e rușine, însă ajungi
totuși să ţi fie rușine de propria ta lipsă de rușine, atunci nu mai are de ce să ţi fie rușine“.

• O sumă mare de bani făcută cadou cuiva nu ţi aduce neapărat recunoștinţa acelei persoane. Dar uneori o sin¬ gură masă oferită cuiva îţi poate aduce mulţumire veșnică din partea acelui om. Generozitatea excesivă poate să facă un dușman din cel copleșit de ea, pe când un sim¬ plu gest de bunăvoinţă, fie și unul modest, poate naște adevărata recunoștinţă.

• Răul cel mai periculos este cel făcut pe ascuns. Binele cel mai puţin demn de laudă este cel făcut în public. Altfel spus, răul este cel mai puţin periculos atunci când este făcut în văzul lumii, iar binele este cu atât mai mult de lăudat când este făcut pe ascuns.

• Când lumânarea arde blând, luminând în jur cu discreţia unui licurici, și când toate sunetele se șterg treptat, este momentul să ne lăsăm învăluiţi de liniște, așteptând să ne cuprindă somnul. Când visele sunt întrerupte de zorii zilei, dar natura și viaţa din jurul nostru sunt încă nemișcate, este clipa să ieșim din răvășirea minţii noastre. În astfel de momente, dacă reflectăm adânc și ne lăsăm iluminaţi de înţelepciune, putem lesne intui că
simţurile noastre sunt cătușe care ne leagă spiritul, așa cum și dorinţele și poftele noastre sunt păpușari care ne manevrează spiritul.

• Mintea omului poate fi asemuită cu un mic univers. Bucuria poate fi privită precum o stea sau un nor de bun augur, supărarea seamănă cu un tunet asurzitor sau cu o ploaie torenţială, bunăvoinţa seamănă cu o adiere lină de vânt sau cu roua suavă a dimineţii, severitatea poate fi privită ca o zi de arșiţă în toiul verii sau ca îngheţul de la sfârșitul toamnei. Astfel, sentimentele care ne mișcă de obicei sunt întocmai ca fenomenele naturii. Nu există om care să nu le trăiască. Important este să nu zăbovim prea mult în fiecare dintre ele, ci să le lăsăm să se perinde în fiinţa noastră într un ritm egal și natural. Atunci spiritul va fi la fel cu întreg Universul.

• Când lucrurile nu merg așa cum ţi ai dori, spune ţi că altora le este și mai greu decât îţi e ţie, și atunci sentimen¬ tul de dezamăgire care te încearcă dispare de la sine. Tot așa, când vrei să te culci pe lauri pentru isprăvile tale și îţi lași spiritul să cadă în trândăvie, spune ţi că nu puţini sunt cei care au făcut și fac lucruri mai măreţe decât tine. Atunci vei primi imboldul pentru a ţi relua fără întârziere strădaniile.

• Majoritatea oamenilor știu să citească cărţile scrise, dar nu știu să le citească pe cele nescrise. Nu puţini sunt cei
care știu să cânte la o harpă cu corzi, dar oare cine știe să cânte la una fără corzi? Dacă te uiţi la lucruri superficial și citești cu ochiul în loc să citești cu mintea, cum ai putea oare să apreciezi o carte sau sunetul unei harpe?

• Prostul nu pricepe nici evoluţia lucrurilor, nici rezultatul lor final, pe când omul inteligent înţelege lucrurile chiar înainte ca acestea să se înfăptuiască.

• Noi, oamenii, suntem în mod natural încântaţi să auzim cântecul unei privighetori și dezgustaţi la auzul orăcăitului unei broaște. La fel, ochii ne sunt mângâiaţi când privim o floare frumoasă, dar când vedem o buruiană ne vine s o smulgem din rădăcină. Toate plăcerile și ne¬ plăcerile simţurilor noastre sunt, până la urmă, rezulta¬ tul minţii noastre, care observă lucrurile înconjurătoare. Dar ar trebui să nu uităm că, fără nici o legătură cu exis¬ tenţa noastră, fiecare obiect din natură nu face decât să și împlinească destinul potrivit legilor naturii.

• Surse: 1) Arcaşul fără arc. Poveşti, pilde şi vorbe de duh din China, Japonia şi Coreea alese, traduse şi prefaţate de Ştefan Liiceanu. Buc., Humanitas, 2020, (pp.261-265). 2) https://pdfcoffee.com/stefan-liiceanu-ed-arcasul-humanitas-pdf-free.html