- Vei primi un corp. Îţi va plăcea sau nu, dar va fi al tău pe întreaga perioadă în care vei fi om.
- Vei învăţa lecţii. Te vei înscrie la o şcoală informala numită Viaţa. Atât timp cât vei fi înscris la această şcoală, vei avea în fiecare zi posibilitatea de a învăţa lecţii. Acestea îţi vor plăcea sau nu. Pe unele le vei considera irelevante sau stupide.
- Nu există greşeli. Există numai lecţii. Creşterea este un proces bazat pe încercare şi eroare numit: Experimentare. Experimentele “eşuate” sunt la fel de importante pentru acest proces ca şi cele “reuşite”.
- Vei repeta anumite lecţii până le vei învăţa. Aceste lecţii îţi vor fi prezentate în multiple forme şi vor continua să apară în viaţa ta până când le vei învăţa. Apoi vei putea trece la lecţia următoare.
- Procesul de învăţare a lecţiilor nu se încheie niciodată. Nu există niciun segment al vieţii în care să nu trebuiască să înveţi o lecţie sau alta. Atât timp cât vei rămâne în viaţă, vei avea ceva de învăţat.
- “Acolo” nu este mai bine decât “aici”. Ori de câte ori te muţi de “aici”, te trezeşti din nou “aici”. Va exista întotdeauna un alt loc (“acolo”) care ţi se va părea mai bun decât “aici”.
- Ceilalţi nu sunt decât oglinzi ale tale. Este imposibil să îţi displacă ceva la o altă persoană dacă respectiva calitate nu reflectă ceva ce îţi place sau îţi displace la tine.
- Depinde numai de tine ceea ce faci cu viaţa ta. Tu dispui de toate instrumentele şi de toate resursele de care ai nevoie. Ceea ce faci cu ele depinde numai de tine. Orice alegere îţi aparţine.
- Toate răspunsurile rezidă în interiorul tău. Toate răspunsurile la întrebările Vieţii rezidă în interiorul tău. De aceea, tot ce trebuie să faci este să te interiorizezi, să asculţi şi să ai încredere.
- Vei uita toate aceste reguli.
Cherie CARTER-SCOTT
Sursă: Supă de pui pentru suflet: Povesti adevărate de viaţă care deschid inima şi trezesc spiritul/CANFIELD, Jack; HANSEN, Mark Victor. – Braşov: Adevăr Divin, 2012, pp. 70-71.