1. Sfinte Dumnezeule,
Fie că fiecare parte a vieţii mele să fie binecuvântată.
Fie că temerile mele să nu pună stavilă minunilor Tale.
Fie să îmbătrânesc într-o iubire mult mai adâncă.
Şi mai presus de toate, Sfinte Dumnezeule, fie că lumea să nu mă obosească când mă uit spre Tine.
Amin
2. Sfinte Dumnezeule.
Te rog, lărgeşte-mi mintea mea îngustă.
Deschide ochii mei tulburi, ca să pot vedea.
Nu-mi îngădui să fug de binele meu.
Ajută-mă să nu-mi las viaţa să treacă pe lângă mine.
Amin
3. Sfinte Dumnezeule, vreau să-mi schimb viaţa, aşa că te rog, Doamne Sfinte, schimbă-mă.
Alungă-mi toate prejudecăţile din minte şi toată teama din suflet.
Dezleagă lanţurile care mă fereca şi eliberează-mă, redându-mă adevărului sine.
Amin
4. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, înmoaie-mi inima, acolo unde s-a înăsprit.
Te rog, ajută-mă să ajung la gânduri mai înălţătoare.
Te rog, netezeşte-mi calea către o viaţă mai bună, pentru mine şi pentru întreaga lume.
Amin
5. Sfinte Dumnezeule,
Când mă odihnesc, îngăduie-mi să mă odihnesc întru Tine.
Îmi abandonez spiritual pentru a se putea reînnoi.
Sunt gata, în sfârşit, de schimbare.
Amin
6. Sfinte Dumnezeule,
Resanctifica trupul, pentru a putea fi binecuvântat.
Revarsă-Ţi spiritul în carnea mea.
Fie că fiecare celulă să primească o nouă viaţă, iar şinele meu fizic să fie tămăduit şi întregit.
Amin
7. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, îmbunătăţeşte relaţia cu părinţii mei.
Indiferent dacă ei se mai afla pe Pământ sau dacă au trecut dincolo de valul morţii.
Fie că, între noi, să nu rămână decât dragostea.
Fie să nu mă frângă slăbiciunile lor, ci să mă întăresc prin puterile lor.
Şi fie ca şi ei să se bucure de pace şi tot de pace să mă bucur şi eu.
Ajută-mă să iert şi dă-mi, te rog, iertarea Ta.
Amin
8. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, întipăreşte-mi în minte viziunea celei ce sunt menită să fiu.
Dezvăluie-mi viaţa măreaţă pe care m-ai fi putut face să o trăiesc.
Îndepărtează forţele ce mă ţin legată, pentru a Te putea sluji mai bine.
Amin
9. Sfinte Dumnezeule,
Fie că spiritual meu să renască, făcând din mine un om mai bun.
Îţi aduc ofrandă ruşinea pentru cel care am fost uneori şi speranţele pentru cel care vreau să devin.
Te rog, primeşte-le pe amândouă.
Amin
10. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, iartă-mi greşelile trecutului.
Fie că nici eu, nici alţii, să nu mai fie înlănţuiţi de ele.
Te rog, Doamne, ajută-mă s-o iau de la început.
Amin
11. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, învaţă-mă să uit.
Dezvăluie-mi nevinovăţia din ceilalţi şi nevinovăţia din mine.
Îmi încredinţez în mâinile tale gândurile raţionale.
Fie să văd dincolo de ele, zărind dulcea pace adusă doar de iubire.
Amin
12. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, ajută-mă să mă iert pe mine însămi pentru cele făptuite şi pentru cele nefăptuite.
Revărsa asupra mea indurarea Ta fără margini, pentru că viaţa mea să fie răscumpărată.
Spală-mi ruşinea, Sfinte Doamne, şi tămăduieşte-mi inima rănită.
Amin
13. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, îndepărtează de mine durerea trecutului.
Îndepărtează săgeţile care mi-au străpuns inima şi tămăduieşte-mi rănile deschise.
Amin
14. Sfinte Dumnezeule,
Fie să fiu demnă de un rol respectat în vieţile celor mai tineri ca mine. Arată-mi cum să folosesc după cuviinţă darurile Tale şi cum să le dau mai departe.
Amin
15. Sfinte Dumnezeule,
Îţi aduc slava şi Îţi mulţumesc pentru binecuvântările din viaţa mea.
Fie să nu se împuţineze pentru că nu le preţuiesc. Învaţă-mă cum să primesc binele şi cum să ajut pe alţii să ceară binele lor.
Amin
16. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, ai grijă de copila mea iubită, acum, când drumul ei o duce departe de mine.
Fie că îngerii s-o înconjoare şi fie că ea să descopere calea.
Fie ca dragostea ce i-o port să fie o lumină ce o împresoară în toate zilele vieţii ei.
Amin
17. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, năruie zidurile din fata inimii mele. Alungă-mi teamă şi redă-mi bucuria, ca să pot iubi iarăşi.
Amin
18. Sfinte Dumnezeule,
Îţi încredinţez legăturile mele din trecut.
Învaţă-mă cum să iert, sfinte Dumnezeule ca să nu mai fiu împovărată de acum înainte.
Îi eliberez pe cei care m-au rănit: fie să-şi găsească de-acum bucuria. Fie să fiu iertată pentru rănile pe care le-am făcut. Fie să ne găsim, cu toţii, adevărata pace.
Amin
19. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, tămăduieşte-mi rănile din dragoste, ca să pot dărui şi primi adevărata iubire.
Învaţă-mă cum să primesc dragostea în fiinţa mea şi cum s-o fac să rămână.
Amin
20. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, dezvăluie-mi splendoarea naturii umane, frumuseţea masculinităţii, măreţia bărbaţilor.
Amin
21. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, fă-mă maestru a iubirii.
Dezvăluie-mi tainele sale şi dăruieşte-mi magia ei.
Şi fie să nu-i folosesc niciodată puterea pentru împlinirea unui alt ţel în afara celor dorite de Tine.
Amin
22. Sfinte Dumnezeule,
Las în mâinile Tale relaţiile mele.
Te rog, purifică-mi toate gândurile ce se leagă de ele, astfel încât să nu mai rămână decât dragostea.
Doamne Sfinte, intru aceasta, precum şi în toate lucrurile, fie să se facă numai şi numai voia Ta.
Amin
23. Sfinte Dumnezeule,
În aceste clipe de primejduire a lumii întregi, fie să devin o cale a miracolelor Tale.
Tămăduieşte-mă, astfel încât să-i pot tămădui pe alţii, şi ajută-mă să dau naştere unei lumi mai bune.
Amin
24. Sfinte Dumnezeule,
Te rog, pregăteşte-mă, pregăteşte-mi inima şi sufletul pentru a aduce lumina în vremuri întunecate.
Amin
25. Sfinte Dumnezeule,
Te rugăm, iartă-ne pentru rănile Pământului şi pentru suferinţele de prisos, care îi chinuiesc astăzi pe oameni.
Mijloceşte în folosul sinelui nostru mai bun şi repară răul făcut.
Doamne Sfinte, pune speranţa în locul spaimei noastre şi preschimbă ura în dragoste.
Amin
26. Sfinte Dumnezeule,
Pun nouă lume în mâinile Tale.
Te rog, foloseşte-mă pentru a face lucrurile aşa cum se cuvine.
Amin
27. Sfinte Dumnezeule,
În aceste vremuri cruciale, pregăteşte, Te rog, o cale prin care lumea să se poată vindeca pe sine însăşi, înainte de a fi prea târziu.
Foloseşte-mă în orice fel doreşti pentru a preschimba întunericul în lumină.
Amin
28. Sfinte Dumnezeule,
Pe când îmbătrânesc, fă-mă să fiu din ce în ce mai mult omul care m-ai menit să fiu.
Pentru că astfel voi cunoaşte bucuria vieţii înainte de a mi se termină zilele.
Amin
29. Sfinte Dumnezeule,
Fie că iubirea să triumfe.
Amin
Sursă: Vârsta miracolelor: Adaptarea unui nou stil de viaţă la vârsta a doua/WILLIAMSON, Marianne. – Bucureşti: Curtea Veche, 2011.