· Ghidaţi-vă după principiul: câte puţin din fiecare. Nu faceţi excese!
· Lăsaţi şi pentru mâine ce aţi putea mânca şi bea astăzi.
· După fiecare masă, la 20-30 minute, beţi câte un ceai cald, la alegere.
· Încercaţi să faceţi mişcare cât mai multă, minimum 60 minute de plimbare zilnică, în special după masa de prânz, şi, dacă este posibil, şi după cină. Fiţi cât mai activi, profitaţi de zilele libere.
· Dacă chiar nu puteţi rezista în faţa unei prăjituri sau a unei felii de cozonac, mâncaţi-le în locul gustării de dimineaţă sau a celei de după masă.
· Nu săriţi peste orele de masă. Veţi mânca mai mult la masa următoare.
· Beţi apa cât mai multă (aprox. 2 litri), veţi avea senzaţie de saţietate.
· Atenţie la băuturile alcoolice: au calorii multe, ridică tensiunea arterială şi cresc pofta de mâncare.
· Nu faceţi exces de somn, dar nici nu pierdeţi nopţile. Atât somnul prea mult, cât şi prea prea puţin îngraşă.
· Atenţie mare: doar apă şi aerul nu îngraşă!
Nutriţionist Camelia OLTEANU
Sursă: http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/nutritie/de-paste-respecta-9-sfaturi-ca-sa-nu-ai-regrete-1461602
SUPLIMENT de informaţie:
14 REGULI ESENŢIALE DE RESPECTAT ŞI 4 PRECAUŢII PENTRU MASA DE PAŞTI
1. Moderația trebuie să fie cheia alimentației de Paști2. De Paști, nu daţi startul la supraalimentare chiar de la 12 noaptea, imediat dupa slujbă.
3. Asteptaţi până dimineaţă sau chiar mai bine până la orele prânzului.
4. Introduceți treptat diverse alimente.
5. Nu toate deodatată! De Paști puteţi începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmate dă o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia.
6. Prudență sporită dacă ați ținut post. Reluați alimentaţia normală începand cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob.
7. Un singur aliment „concentrat” la fiecare masă! Friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat.
8. Nu sunt recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă, al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă.
9. Faceți pauze de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita senzația de suprasaturaţie sau sindroamele dispeptice.
10. Atenție la consumul de alcool! Indiferent de starea dumneavoastră de sănătate alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mancarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare.
Există și precauții speciale:
1. Respectați cu strictețe regimul igieno-dietetic (fără dulciuri, sare etc) dacă suferiți de afecțiuni digestive, metabolice (diabet, gută) sau cardiace.
2. Nu întrerupeţi medicaţia acută sau cronică doar pentru a manca sau bea în exces.
3. Nu temporizați consultul medical dacă apariţia simptome digestive precum greaţă, vărsături, dureri absominale, tulburări de tranzit, febră sau frison ori cele cardiace precum dureri precordiale, palpitaţii, cefalee, vertij.
4. Și nu în ultimul rând: atenție la excesul caloric. Va creea suficiente probleme tuturor doamnelor și domnișoarelor care ţin la siluetă. Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grasimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbari în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să ţineţi cură de slăbire mai târziu.
dr. Tudor CIUHODARU
Sursa: http://evz.ro/10-reguli-de-respectat-pentru-masa-de-pasti-ca-sa-nu-ajungi-la-ca.html